Skip to content
  1. Programe pentru companii
  2. Ateliere de 1-2 zile
  3. Coaching pentru performanță
Pe scurt

„Coaching pentru performanță” este atelierul Maxwell Leadership în care managerii învață să folosească tehnici de coaching în conducerea oamenilor. În patru lecții, participanții învață ce face un mediu al performanței, competențele de bază ale coachingului (ascultarea activă, întrebările puternice, comunicarea directă, construirea încrederii) și o structură simplă pentru orice discuție de coaching, de cinci minute sau de o oră. Exersează în atelier, pe rând, ca și coach și ca persoană care primește coaching.

DurataDe regulă o zi
GrupaMărimea grupei o stabilim împreună cu voi
PentruManagerii care conduc echipe
UndeLa sediul vostru, într-o locație aleasă sau online

Pagină actualizată în .

Povestea pe care o recunoaște orice firmă

Mihaela e cea mai bună directoare de vânzări pe care a avut-o firma. Știe fiecare client, fiecare contract, fiecare obiecție. Și tocmai de aceea ușa biroului ei nu se mai închide. Un agent vine cu un client care amână. Altul, cu o ofertă pe care nu știe cum s-o prezinte. Mihaela le dă răspunsul pe loc, de fiecare dată. E rapidă și are dreptate.

Doar că, după doi ani, echipa nu mai ia nicio decizie singură. Mihaela pleacă ultima din birou, cifrele stagnează, iar când a fost în concediu o săptămână, nu s-a semnat niciun contract mare.

John C. Maxwell explică diferența prin cele 5 niveluri ale leadershipului. La nivelul 3, produci tu, și produci foarte bine. La nivelul 4, îi dezvolți pe alții să producă. Trecerea de la un nivel la altul cere o abilitate pe care puțini manageri au învățat-o: coachingul. Nu înseamnă să dai răspunsuri, ci să pui întrebările care îl ajută pe om să și le găsească singur.

Atelierul e pentru toți managerii care au devenit „ghișeul de răspunsuri” al echipei lor.

Două femei în discuție de tip coaching la masă, la International Maxwell Conference 2026

Ce se schimbă după atelier

  • Managerii știu diferența dintre coaching, mentorat, consultanță și terapie și când e nevoie de fiecare.
  • Discuțiile cu oamenii au o structură clară: agendă, obstacole, opțiuni, angajament pentru acțiune.
  • Managerii pun mai multe întrebări și dau mai puține răspunsuri, iar oamenii lor încep să vină cu soluții, nu doar cu probleme.
  • Fiecare pleacă cu o fișă de pași de acțiune și cu propriul set de întrebări de coaching, pentru echipă și pentru sine.

Cele patru lecții ale atelierului

  1. Cele 5 elemente esențiale ale unui mediu al performanței. Ce fac bine liderii care fac coaching, de la a lucra la un nivel superior de leadership la a-și duce echipa dincolo de zona de confort, și ce condiții creează un mediu în care oamenii performează: viziune, învățare, încredere, dezvoltare, conversație.
  2. Competențele de bază în coaching. Ce este coachingul și ce nu este, apoi cele patru competențe: ascultarea activă, întrebările puternice, comunicarea directă și construirea încrederii.
  3. Structura AOOA. Cele patru elemente ale oricărei sesiuni de coaching: stabilești Agenda, clarifici Obstacolele, identifici Opțiunile, obții Angajamentul pentru acțiune.
  4. Aplicarea structurii. Cum îți construiești un plan de coaching cu un om, cum creezi un temperament de experimentare în echipă, cum folosești aceeași structură pentru propriul tău coaching și cum îți faci un set de întrebări de folosit zilnic.

Cum arată ziua

Atelierul alternează secvențele video traduse în română cu exerciții de aplicare, lucru în perechi și discuții în grup. Participanții se autoevaluează pe calitățile liderilor care fac coaching și pe abilitatea de a asculta. Partea cea mai importantă e practica: în perechi, fiecare participant conduce o sesiune de coaching pe structura AOOA, pe o provocare reală a colegului, apoi schimbă rolurile.

Fiecare participant primește:

  • caietul de lucru „Coaching pentru performanță”;
  • fișa de lucru cu pașii de acțiune în coaching pentru performanță;
  • chestionarul „Cât de bine dezvolți liderii din jurul tău?”, completat înainte de atelier și din nou după o lună;
  • diploma de participare Maxwell Leadership.

Cum măsurăm

  • Înainte de atelier, fiecare participant completează chestionarul „Cât de bine dezvolți liderii din jurul tău?” și își notează scorul.
  • La final, fiecare participant completează formularul de evaluare: obiective clare, obiective atinse, stilul trainerului, teme de continuat.
  • Revenim la 7 și la 14 zile, ca să vedem ce s-a aplicat din fișa de pași de acțiune.
  • După o lună, participanții completează același chestionar. Compară scorul de dinainte cu cel de acum și notează unde au crescut cel mai mult și ce vor să îmbunătățească.
  • Conducerea primește un raport cu ce s-a lucrat, ce a funcționat și ce recomandăm mai departe.

Pentru cine este

  • managerii de echipă, care rezolvă singuri problemele tuturor și vor oameni care gândesc pentru ei înșiși;
  • managerii promovați recent, care au fost cei mai buni specialiști și acum trebuie să îi facă pe alții buni;
  • directorii de resurse umane, care vor ca discuțiile de dezvoltare dintre manageri și oameni să aibă o structură comună în toată firma.

Cu ce se potrivește

Întrebări frecvente

Ce este coachingul pentru performanță?

Este felul în care un manager își conduce oamenii prin întrebări, nu prin instrucțiuni, ca să îi ajute să își găsească singuri soluțiile și să obțină rezultate. Spre deosebire de coachingul la care merge un om din proprie inițiativă, aici managerul stabilește agenda, legată de obiectivele de performanță ale echipei.

Care este diferența dintre coaching și mentorat?

În mentorat îi dai celuilalt drumul și experiența ta. În coaching pui întrebări care scot la iveală răspunsurile lui. Atelierul îi ajută pe manageri să recunoască momentul în care trec, fără să vrea, de la unul la altul.

Ce este structura AOOA?

Un cadru de patru pași pentru orice discuție de coaching: Agenda, Obstacole, Opțiuni, Acțiune. Funcționează și într-o discuție de cinci minute pe hol, și într-o sesiune de o oră.

Cum știm dacă managerii aplică ce au învățat?

Prin același chestionar, completat înainte de atelier și după o lună, plus revenirile noastre la 7 și la 14 zile. ---

Discută cu noi despre echipa ta

Spune-ne pe scurt ce vă preocupă. Te contactăm în cel mult o zi lucrătoare, pentru o discuție de diagnostic, fără niciun angajament.

Preferi emailul? Scrie-ne la corporate@maxwellleadership.ro.

Vezi și

Programe livrate de , prin divizia Maxwell Leadership Corporate Solutions, organizația oficială a lui John C. Maxwell în România, din 2011. Contact: corporate@maxwellleadership.ro.

leadership_podcast_maxwell